Compania Ford Motor Co a transmis miercuri, 15 iunie, că va rechema la service peste 3 milioane de autovehicule în SUA pentru a soluționa o problemă legată de transmisie. Potrivit producătorului auto, neregulile tehnice pot spori riscul de accidente involuntare.
Conform AFP, la această rechemare în service sunt vizate anumite modele Escape din perioada 2013 – 2019, C-Max din perioada 2013 – 2018, Fusion din perioada 2013 – 2016 Fusion, Transit Connect din perioada 2013 – 2021 şi Edge, din perioada 2015 – 2018, se arată în documentele depuse la Administraţia americană pentru Siguranţa Traficului (NHTSA).
Compania a mai transmis că au fost raportate patru răniri provocate de această problemă, şi alte şase solicitări de despăgubiri.
În urmă cu o zi, producătorul american le-a transmis dealerilor din SUA să oprească temporar vânzările modelului electric Mustang Mach-E din cauza unei potenţiale probleme de siguranţă.
Gigantul american a anunţat că va rechema la service în SUA aproximativ 49.000 de vehicule electrice Mustang Mach-E deoarece există posibilitatea supraîncălzirii contactoarelor principale ale bateriei de înaltă tensiune, iar vehiculele ar putea să rămână fără curent în timp ce se află în mişcare sau nu ar reuşi să pornească. Problemele vor fi rezolvate cu o actualizare a softului.
Potrivit sursei citate, sunt vizate modelele Mach-E fabricate în perioada mai 2020 – mai 2022 la fabrica Ford din Cuautitlan, Mexic.
Compania a informat Administraţia americană pentru Siguranţa Traficului (NHTSA) în legătură cu rechemările la service.
În urmă cu un an, Ford a devenit al doilea vânzător de vehicule electrice pe piaţa din SUA, în urma Tesla Inc, datorită succesului Mustang Mach-E, care a avut vânzări de 27.140 unităţi în 2021.